Proiectul ROSE

Proiectul privind Învățământul Secundar (ROSE)

Schema de Granturi pentru Licee

Beneficiar: Liceul „Traian Vuia”, Craiova, Dolj

Titlul subproiectului: „La BAC  fii bun!(BACFB)”

Acord de grant nr. SGL/RI/131/27.06.2017

 

 

Prin proiectul ROSE, derulat în cadrul LICEULUI ”TRAIAN VUIA” CRAIOVA, elevii sunt  „atrași” să rămână după orele de curs, prin crearea unui climat mai apropiat de cel familial (asigurarea unei mese de prânz care, pentru unii dintre ei este o problemă reală) și oferindu-le șansa de a comunica mai mult cu colegii din liceu, știut fiind faptul că, din cauza tehnologiei care ne „ invadează” zi de zi, tinerii de astăzi se izolează, preferând, în mod dăunător, rețelele de socializare. Se realizează, de asemenea, o comunicare din ce în ce mai bună cu familia, având în vedere că elevii sunt atrași să desfășoare activități după programul normal de școală.

Obiectivul general al proiectului: Dezvoltarea abilităților cognitive și noncognitive ale elevilor din Liceul ”Traian Vuia” în vederea îmbunătățirii frecvenței, performanțelor și integrării școlare.

Rezultate obținute în urma derulării celor doi ani de proiect:

A.I. ACTIVITĂȚI PEDAGOGICE ȘI DE SPRIJIN

-540 de elevi(150 anul I+390 anul II) implicați în activitățile remediale din cadrul cluburilor pe discipline

-200 de elevi(140 anul I  +60 anul II) implicați în activitățile de consiliere

A.II. ACTIVITĂȚI EXTRACURRICULARE

-două excursii tematice realizate

-120 de elevi implicați în excursii și 20 cadre didactice

-10 elevi implicați în trupa de dansuri populare

-10 costume populare achiziționate

A.III. ACTIVITĂȚI DE RENOVARE ȘI DOTARE

– 30 pupitre

– 2 laptop-uri

– 2 videoproiectoare

– 2 ecrane de proiecție

– 1 sistem audio cu CD.